Bursa de la New York a deschis în scădere, influenţată de economia SUA
Arafat: Patru persoane au murit în ultimele zile din cauza vremii
Subsecretarul de stat a precizat că în Dâmboviţa a fost vorba despre o persoană în vârstă care a ieşit din casă, aceasta fiind ulterior găsită moartă într-un şanţ, iar în Brăila o altă persoană şi-a pierdut viaţa după ce ambulanţa pe care o solicitase a fost blocată în zăpadă.
Traficul rutier pe A2, pe sectorul Cernavodă – Feteşti, a fost reluat
Bursa de la Bucureşti a închis şedinţa de vineri la nivelul maxim din ultimele trei luni
Topul celor mai mari falimente: criza a culcat la pământ trei malluri şi mai multe afaceri din comerţ
Şomajul în Spania a atins cote astronomice: peste cinci milioane de şomeri
Preşedintele BCE, despre ieşirea din criza datoriilor: Progresele sunt spectaculoase
Numărul de joburi în IT a crescut cu 30% în ultimii patru ani, acesta fiind singurul sector în care nu s-au făcut concedieri
Sectorul-vedetă al crizei a fost însă IT-ul, singurul în care s-a înregistrat o creştere a numărului de salariaţi pe parcursul acestei perioade şi unde lucrează în prezent 28.400 de români, cu 30% mai mulţi decât la finalul lui 2008.






