Greenfieldblogs.net

The best posts from the Greenfield Network

Calendar 11 iulie 2008

1714 – Dimitrie Cantemir a fost ales membru de onoare al Academiei din Berlin
1780 – A apărut, în limba latină, prima gramatică a limbii române, “Elemente linguae daco-romanae sive valachicae”, de Samuil Micu şi Gheorghe Şincai.
1917 – Armata română a învins armata germană la Mărăşti.
1934 – S–a născut creatorul de moda Giorgio Armani.
1991 – Reprezentanţii a patru partide politice – FSN, PDAR, MER şi PNL-AL – au semnat Carta pentru Reformă şi Democraţie, în dorinţa de a crea o bază principală de acţiune comună şi o bază pentru o formulă de guvernare de coaliţie.
1992 – A fost semnat Tratatul de prietenie şi colaborare între România şi Estonia
1994 – A început vizita oficială la Bucureşti a premierului chinez Li Peng.
1996 – Adunarea Parlamentară a OSCE a cerut Comitetului de Miniştri al organizaţiei să acţioneze pentru organizarea unui nou proces al grupului Ilaşcu.
2000 – Preşedintele Constantinescu a primit o scrisoare din partea omologului său american, Bill Clinton, la împlinirea a trei ani de la lansarea parteneriatului strategic româno-american, în care se preciza că “România este un partener preţuit al SUA”, iar România şi preşedintele Constantinescu sunt “lideri ai înaintării păcii şi stabilităţii în Sud-Estul Europei”.
2000 – Preşedintele Dumei de Stat din Rusia, Ghennadi Selezniov, s-a întîlnit cu ministrul român de Externe, Petre Roman. Selezniov a declarat că Rusia şi România trebuie să rezolve chestiunea Tezaurului la nivel de experţi, însă Moscova nu ar dori ca acest caz să creeze un precedent.
2003 – Judecătorii bucureşteni au decis ca lui Valentin Ceauşescu – fiul lui Nicolae Ceuşescu – să îi fie restituite bunurile confiscate în timpul revoluţiei din decembrie 1989.
2006 – Pink Floyd a lansat “Dark Side of the Moon” în variantă live, pe DVD.


Bookmark and Share

iulie 11, 2008 - Scris de Greenfield Staff | Calendar | , | No Comments Yet

nici un comentariu până acum

Lăsați un comentariu