Aici am facut nunta. O nunta mai atipica cu miri atipici. Mireasa, adica eu, am avut o rochie pictata cu flori de vara: maci si albastrele, iar pe cap, in locul celebrului voal, am purtat un fel de batic imens pictat. De acasa am plecat de nebuni cu un taxi cu statia dupa noi, am ajuns la COS, am descarcat ustensilele muzicale si pe urma am pornit pe jos in plimbare pe Dacia pana la biserica. Eram cam rebeli daca stau sa ma gandesc, nu prea ne pasa de ce zice lumea. La nunta am avut portelanuri si tacamuri de argint, toate au fost bune si frumoase, mai putin rezultatele financiare, ca doar nu era sa ne imbogatim la propria nunta. S-au dansat toate genurile muzicale la nunta noastra, caci toata lumea trebuia sa fie multumita.

Aveam un director caruia ii placea sa merga la Capsa cu partenerii de afaceri, deci cele mai multe mese de protocol se organizau acolo. Cred ca era cel mai dichisit restaurant in acei ani. Consome-ul de la Capsa era renumit, se servea cu un ou crud pus deasupra exact inainte de a se aduce la masa. Iar chateaubriant se servea flambat, se aducea pe o masuta speciala si se transa acolo sub ochii clientului.  Desertul se aducea pe un carucior special care cred ca era de argint sau alama, foarte stralucitor. Chelnerii erau intotdeauna impecabil imbracati si de o politete iesita din comun. Am trecut recent pe langa Capsa, arata destul de bine pe afara, foarte lustruita si impunatoare. E bine cand lucrurile vechi se pastreaza cu grija, ceea ce inseamna ca cei care se ocupa o fac cum trebuie.

Cred ca acesta e cel mai reusit restaurant pe care l-am vazut in ultimii ani. Rustic de bun gust, as putea spune, original si traditional, nou si vechi, in acelasi timp, cam asa s-ar putea descrie restaurantul acesta. Mesele in spate, in curte, sunt asezate pe pridvor, acoperite cu rogojina, sau in afara pridvorului, acoperite cu umbrele. In spatele curtii exista o adancitura, unde este o mini ferma, cu cateva cotete de pasari, cu porumbei, cu o caruta veche, cu un cuptor de lut, totul este de un pitoresc autentic si deloc fortat. Atmosfera e frumoasa si merita sa petreci niste ore bune cu prietenii acolo.

Ramane intrebarea: oare mai exista restaurantul Velvet?

Aveam si noi un restaurant Trocadero, care dadea in 6 Martie, actual Regina Elisabeta. Avea farmecul lui de gradina a la Caragiale, cu mese acoperite de fete de masa in carouri.  Imi amintesc cum am intrat in gradina, intr-o seara, ne-am asezat la o masa, am chemat chelnerul, am comandat muschi de vaca si am primit cel mai atos si mai tare filet steak pe care l-am intalnit in viata mea. Eu fiind de felul meu mai rezervata in reactii firesti-violente in atare situatii, am incercat sa operez cu lama cutitului in acel muschi tare si atos, dar partenerul de viata, furios la culme, a refuzat farfuriile cu friptura de vaca, i le-a pus chelnerului in brate si nici nu mai stiu ce am facut in continuare, cred ca am plecat. Dupa aceea de cate ori treceam prin fata restaurantului, imi aminteam de celebrul muschi de vaca atos de la Trocadero.

Cand ma gandesc de cand n-am mai mers in Laptaria lui Enache, nici nu-mi vine sa cred cum a trecut timpul. Mi-am tot propus sa merg acolo la o piesa de teatru dar tot nu reusesc. Imi amintesc un targ de carti pe holurile TNB, o decernare de premii la revista Remix, in laptarie, era si George Mihaita, cu al lui Salut, pe urma un concert pe terasa, nu-mi amintesc deloc cine-a cantat, dar tin minte ca era vara, ca deasupra era cerul, ca era bine, eram increzatori, eram la inceput.

Trebuie neaparat sa vad “Si caii se impusca, nu-i asa?”