Skip to content

November 25, 2008

Calendar 25 Noiembrie 2008

Tech tipsComputer Tricks

1562 – S–a născut scriitorul şi dramaturgul Lope Felix de Vega Carpio, reprezentant de seamă al Renaşterii spaniole (m. 27 august 1635)

1715 – Începutul domniilor fanariote în Ţara Românească.

1814 – S–a născut Matei Millo, actor şi cântăreţ, autor de texte dramatice, celebru în teatrul românesc, prin interpretarea în travesti a rolului “Coana Chiriţa” din piesele lui V. Alecsandri; este autorul şi interpretul principal al piesei “Baba Hârca”, reprezentată pentru prima dată la Iaşi în1849 (m. 9 septembrie 1896)

1863 – S–a născut savantul dr.Ion Cantacuzino, membru al Academiei Române, fondator al şcolii româneşti de imunologie şi patologie experimentală. El a elaborat o metodă de vaccinare împotriva holerei recunoscută în istoria epidemiologiei ca “marea experienţă românească de vaccinare” (m. 14 ianuarie 1934)

1864 – A fost adoptată Legea privind organizarea învăţământului (“Legea instrucţiunii publice”), prin care se stabileau trei grade de învăţământ (primar, secundar şi superior) şi obligativitatea şi gratuitatea învăţământului primar.

1881 – S-a născut Papa Ioan al XXIII –lea (Angelo Giuseppe Rocalli), cel care a iniţiat Concilul Vatican II, cel mai important consiliu ecumenic al Bisericii Catolice din ultimul secol(m.1963). A fost beatificat de Papa Ioan Paul al II-lea la 3 septembrie 2000.

1885 – A încetat din viaţă poetul Grigore Alexandrescu,ce care a impus în literatura română, ca specii literare, satira (“Satiră. Duhului meu”), fabula (“Boul şi viţelul”), epistola (“Epistolă către Voltaire”) (n. 22 februarie 1810)

1892 – S–a născut istoricul şi omul politic Petre Constantinescu–Iaşi, membru al Academiei Române; a participat la elaborarea primului tratat de “Istoria României” (m. 1 decembrie 1977)

1896 – S–a născut actorul George Vraca (m. 17 aprilie 1964)

1915 – S–a născut generalul Augusto Pinochet Ugarte, cel care a devenit în 1973 şef al statului Chile (până în 1990), în urma unei lovituri de stat militare (m. decembrie 2006).

1942 – A încetat din viaţă Mihail Dragomirescu, estetician şi critic literar, prozator şi traducător, membru de onoare al Academiei Române(n. 22 martie 1868)

1959 – A încetat din viaţă actorul francez Gérard Philipe (din filmografie: “Mânăstirea din Parma”, “Fanfan la Tulipe”, “Roşu şi negru”) (n. 4 decembrie 1922)

1968 – A încetat din viaţă scriitorul Upton Sinclair (romanul “Jungla”) (n. 20 septembrie1878)

1972 – A încetat din viaţă arhitectul şi urbanistul Hans Scharoun, unul dintre cei mai importanţi arhitecţi germani, după cel de–al doilea război mondial (n. 20 septembrie 1893)

1992 – Adunarea Federală a Cehoslovaciei a votat separarea celor două republici Cehia şi Slovacia începând de la 1 ianuarie 1993.

1993 – La propunerea primului-ministru, prin Decretul prezidenţial 204/1993, în funcţia de ministru al Culturii a fost numit scriitorul Marin Sorescu.

1994 – A încetat din viaţă regizorul de film Gheorghe Vitanidis (“Facerea lumii”, “Ciprian Porumbescu”) (n. 1 octombrie1929)

1996 – A încetat din viaţă critical de teatru Valentin Silvestru, una dintre cei mai importante personalităţi ale vieţii teatrale româneşti (n. 20 octombrie 1924)

1999 – A încetat din viaţă istoricul Dan Cernovodeanu, istoric, stabilit în Franţa din 1978. Pasionat heraldist a avut o însemnată contribuţie în cunoaşterea istoriei Tricolorului naţional, a stemelor provinciilor româneşti, a diferitelor emisii monetare de pe teritoriul ţării noastre (n. 10 octombrie 1921)

1999 – A încetat din viaţă istoricul literar Alexandru Ciorănescu (n. 15 noiembrie 1911)

2000 – A încetat din viaţă basul Nicolae Florei, solist al Operei Naţionale Române (n. 10 noiembrie 1927)

2001 – A încetat din viaţă Frederic Grendel, jurnalist şi romancier, a participat la scenariul filmului „Diabolique”, realizat în 1955, în care a jucat celebra actriţă Simone Signoret.

2002 – Senatorii şi deputaţii au adoptat, cu unanimitate de voturi, Declaraţia Parlamentului României cu privire la invitarea României de a începe negocierile de aderare la NATO

2003 – Revoluţia trandafirilor din Georgia: Preşedintele interimar al Georgiei, Nino Burdjanadze, a ridicat starea de urgenţă.

2005 – A încetat din viaţă fostul mare fotbalist George Best. Fosta vedeta a echipei Manchester United si a nationalei Irlandei de Nord a dobandit faima unui pop star, insa stilul de viata de playboy l-a distrus in cele din urma. In 2002 a facut un transplant de ficat, dar nu a reusit sa renunte la alcool.

2007 – S-au desfăşurat alegerile pentru referendum şi europarlamentare în România.

Read more from Calendar

Share your thoughts, post a comment.

(required)
(required)

Note: HTML is allowed. Your email address will never be published.

Subscribe to comments

script type="text/javascript"> var _gaq = _gaq || []; _gaq.push(['_setAccount', 'UA-2332918-22']); _gaq.push(['_trackPageview']); (function() { var ga = document.createElement('script'); ga.type = 'text/javascript'; ga.async = true; ga.src = ('https:' == document.location.protocol ? 'https://ssl' : 'http://www') + '.google-analytics.com/ga.js'; var s = document.getElementsByTagName('script')[0]; s.parentNode.insertBefore(ga, s); })();